sâmbătă, 20 mai 2017

Cheesecake cu fulgi de cocos si crema de ciocolata





De curând am acceptat provocarea de la #vegisro de a folosi uleiul de cocos pentru a recrea o reţetă preferată.

Uleiul de cocos este unul dintre cele mai folosite uleiuri în cosmetică şi în alimentaţie datorită numeroaselor sale proprietăţi nutritive (conţinut ridicat de Vitamina E, vitamina K şi minerale) şi conţinutului ridicat de grăsimi saturate (acidul lauric - acesta găsindu-se şi în laptele matern).

Uleiul de cocos se găseşte în formă solidă, iar la temperaturi ridicate (peste 250) se lichefiază. Uleiul de cocos este ideal pentru gătit, deoarece moleculele componente sunt stabile la temperaturi ridicate şi nu permit oxidarea.



Există 2 tipuri de ulei de cocos: presat la cald sau la rece. În primul caz, uleiul de cocos se extrage din nucile de cocos uscate, expuse la caldură, şi uneori la solvenţi.

Temperaturile mari din procesul de rafinare a uleiului duc la scăderea calităţii acestuia, proprietăţile nutritive fiind considerabil reduse.

În schimb, în cazul uleiului de cocos presat la rece, lucrurile stau cu totul altfel.

Uleiul de cocos este făcut din miezul proaspat şi umed al nucii de cocos, care este presat la rece. Astfel, se obţine un ulei bogat, ce este colectat şi purificat prin simpla filtrare sau centrifugare.

Uleiul de cocos păstrează o aromă discretă de cocos, care va aromatiza delicat blatul sau cremele de prăjituri.

Uleiul de cocos extra virgin ecologic/Bio îl găsiţi pe site-ul Vegis, la preţul de 23 lei (250 gr) şi 39 ron (450 gr).

Astăzi am pregătit un desert #retetameacucocos care arată absolut minunat: un cheesecake cu fulgi de cocos, glazură de ciocolată şi căpşuni.

Pe langă faptul că a durat cam 15-20 de minute întregul proces al preparării, tortul are un gust nemaipomenit. Nici măcar n-aş zice că mănânc un desert obţinut din ingrediente care n-au trecut printr-un proces termic.

Ingrediente necesare:




Pentru blat:

- 400 gr biscuiti

- 125 gr ulei de cocos

- 30 gr fulgi de cocos

Pentru cremă:

- 250 gr crema de mascarpone

- 400 ml smântână pentru frişcă

- 120 gr zahăr pudră

- 100 ml apă rece

- 100 ml lapte fierbinte

- 20 gr gelatină

- un plic de zahăr vanilat (sau o păstaie de vanilie)

- 20 gr fulgi de cocos

Pentru crema de ciocolată:

- 100 gr zahăr

- 75 gr ulei de cocos

- 150 gr pudră de cacao

- 100 ml lapte

Pentru decor: 500 gr căpşuni proaspete

Blatul îl preparăm foarte rapid astfel:

1. Punem în robotul de bucătărie 400 de gr de biscuiţi şi îi mixăm pănă când se transformă într-o pulbere fină.






2. Peste aceştia adăugăm 125 gr de ulei de cocos lichid (eu l-am încălzit 1 minut în cuptorul cu microunde) şi fulgii de cocos.



3. Amestecăm bine componentele, iar apoi punem blatul obţinut într-o formă de tort cu braţe detaşabile. Blatul îl presăm uşor cu mâna pentru a ne asigura că este aşezat uniform.



3. Tăim 300 de gr de căpşuni în două şi le fixăm de braţele suportului, presându-le uşor. Cât timp preparăm crema, punem blatul la frigider.



Pentru cremă:

4. Într-un bol punem 20 de gr de gelatină să se hidrateze în 100 de ml de apă. O lăsăm să se umfle pentru aproximativ 10 minute.



5. Încălzim 100 de ml de lapte (să fie cald, nu fierbinte, pentru ca altfel va distruge colagenul din gelatină) şi crema nu se va întări şi îl adaugăm peste bolul cu gelatina hidratată.



6. Amestecăm bine cu mixerul crema de mascarpone, frişca lichidă, zahărul şi fulgii de cocos.



7. După 5 minute adăugăm şi laptele cu gelatină, amesecând încontinuu compoziţia pentru încă 10 minute.

8. Turnăm crema obţinută peste blat şi o depozităm la frigider pentru 2 ore (până ce crema noastră se va întări).



9. Eu am fost indecisă cu privire la topping (voi puteţi folosi jeleu de fructe, cremă de vanilie, sau orice vă face cu ochiul). Până la urmă am ales să folosesc o cremă de ciocolată pe care am preparat-o foarte simplu: am pus într-o cratiţă laptele, zahărul, pudra de cacao şi uleiul de cocos. Am amestecat bine până am obţinut consistenţa dorită.

10. Peste crema întărită am adăugat crema de ciocolată



11. Pentru decor am folosit fulgi de cocos şi căpşuni proaspete.



12. Am depozitat tortul la frigider pentru încă o oră.



Desertul este gata de a fi servit!

























marți, 16 mai 2017

LivecomTab - supliment alimentar ayurvedic, 100% natural din plante medicinale indiene



Într-o epocă a junk food-ului şi a altor tentaţii nesănătoase, ficatul nostru are nevoie de ajutor pentru menținerea tonusului general al organismului.

De ceva timp am început o cură cu suplimentele alimentare Livecom, mărturiesesc cu reticenţă. Nu credeam în efecte miraculoase care se văd din primele zile de administrare. Efectele benefice le-am resimţit, spre surprinderea mea, după doar câteva zile.

Totuşi, de ce aş avea eu nevoie de suplimente alimentare pentru menţinerea funcţiei hepatice?

Încă de acum câţiva ani am simţit că ficatul meu e din ce în ce mai obosit, nu atât din cauza regimului de viaţă dezordonat, cât mai ales din cauza periodelor de suprasolicitare şi stres care au repercursiuni grave asupra organismului (încetinirea proceselor metabolice, a eliminării toxinelor şi chiar deteriorarea ireversibilă a hepatocitelor).

Livecom Tab este un supliment alimentar 100% natural, care conţine substanţe bioactive din extracte de plante medicinale indiene ayurvedice cu rol în susţinerea funcţiei hepatice în procesele de metabolizare (anabolism şi catabolism), stocare, transformare sau eliminare a tuturor substanţelor care pătrund în organism.

Fitonutrienţii contribuie la protejarea ficatului împotriva stresului oxidativ şi la menţinerea procesului fiziologic de regenerare a celulelor hepatice.

Prin stimularea unui tranzit intestinal normal este asigurata absorbţia nutrienţilor şi eliminarea a toxinelor.

Livecom ajută la eliminarea toxinelor şi a deşeurilor acumulate la nivelul sângelui, ficatului şi splinei din cauza unei alimentaţii dezechilibrate, consumului de alcool, medicamente hepatotoxice sau droguri.

Ce plante are în compoziţie Livecom Tab Ayurmed?

Fiecare tabletă are în compoziţie extracte naturale din 6 plante, care contribuie la susţinerea funcţiei hepatice şi regenerarea hepatocitelor:

Picrorhiza kurroa (Kutki) 100 mg - Această plantă susţine sănătatea şi funcţionarea normală a hepatocitelor, mai ales în caz de intoxicaţie cu substanţe hepatotoxice şi menţine nivelul normal al enzimelor hepatice şi al bilirubinei serice. Susţine depunerea normală a grăsimilor în ficat şi este protector împotriva virusurilor hepatice. Contribuie la menţinerea unui tranzit intestinal normal.

Andrographis paniculata (Kalmegh) 100mg  - Susţine funcţia digestivă prin creşterea fluxului biliar şi menţinerea nivelului normal al enzimelor hepatice.

Eclipta alba (Bhringraj)100 mg - Susţine funcţiile metabolice ale ficatului şi eliminarea pe cale naturală a toxinelor.

Phyllanthus urinaria (Bhumyamlaki) 100 mg - Această plantă are un rol important, favorizează producţia şi eliminarea bilei, astfel  prevenind formarea calculilor biliari.

Este hepatoprotector, menţine integritatea hepatocitelor şi protejează membrana celulară datorită inhibării procesului de peroxidare lipidică (este antioxidant). Menţine nivelul normal al enzimelor hepatice implicate în metabolismul intermediar şi detoxifierea hepatică.

Piper longum (piper indonezian) 25 mg - Tonic general, ajută la protejarea organismului împotriva stresului oxidativ şi la adaptarea acestuia la condiţiile stresante ale mediului de viaţă.

Mandur bhasma (oxid de fier) 25 mg - Fierul are rol de susţinerea al eritropoiezei (procesul de formare al hematiilor), este antianemic şi contribuie la formarea rezervei de fier la nivelul ficatului şi splinei.

 Modul de utilizare al tabletelor:

Se administrează cu 30 de minute înainte de masă, minim o lună. Cura recomandată este de 3 luni.

Pentru copii cu vârsta de 5-14 ani se recomandă administrarea a 1-2 tablete pe zi, iar pentru cei cu vârsta peste 14 ani şi adulţi 1-2 tablete de 3 ori pe zi.

Cum a fost pentru mine cura cu suplimentele nutritive Livecom Tab?

După câteva zile de la începerea curei, m-am simţit din nou plină de energie şi cu un tonus fizic şi psihic de invidiat. Nu mă mai simt atât de obosită la sfârşitul zilei, nu mai mă trezesc cu greu când sună ceasul. Recunosc, îmi place ce văd în oglindă.

Tranzitul intestinal funcţionează în parametri fiziologici normali şi tenul încărcat de imperfecţiuni (cauzate de excesul de toxine) s-a curăţat aproape complet. Un indicator foarte important pentru mine al funcţiei hepatice este tenul luminos şi radiant, care pur şi simplu emană sănătate.

În concluzie, Livecom Tab este un produs calitativ, la un preţ avantajos. Eu l-am înlocuit cu alte produse din aceeaşi gamă de pe piaţă, care se găsesc la preţuri mult mai piperate.

Suplimentul se găseşte în două variante (un tub care conţine 50 de tablete la un preţ de 15 ron şi  în varianta maxi cu 100 de tablete la 26 ron).

De asemenea, Livecom se găseşte şi sub formă de sirop (cu sau fără zahăr). Siropul fără zahăr este recomandat diabeticilor sau persoanelor care doresc să-şi menţină silueta.

Despre brandul Ayurmed 

Toate suplimentele alimentare naturale din plante ayurvedice, sub forma de tablete si siropuri, marca Ayurmed, sunt avizate de Institutul National de Cercetare – Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA).

De asemenea, intreaga gama de cosmetice produse sub brandul Ayurmed (creme de hidratare si masaj, demachiant, masti pentru fata, sampoane) este avizata de Ministerul Sanatatii.

Dacă vă doriţi să aflaţi mai multe detalii despre aceste produse, puteţi scrie pe site-ul Ayurmed şi un consultant vă va răspunde.